Cu toate provocarile pe care le-a adus anul 2024, daca ma uit obiectiv in spate, imi dau seama ca a fost un an foarte bun din toate punctele de vedere. Pierderea jobului la inceputul anului, dar si lipsa somnului, datorata noului rol de parinte, m-au testat din plin.
Cum au evoluat portofoliile in 2024, cu cat a crescut averea neta si care sunt principalele obiective pentru 2025? Te invit sa afli toate acestea in analiza de mai jos.
Progresul in cifre
Ultimul trimestru al anului trecut a fost cel mai bun de pana acum, daca ne uitam la cat a crescut averea neta in total. Conform proiectiei initiale, la momentul actual ar trebui sa fiu la 50.94% din indeplinirea primului obiectiv de independenta financiara: Adapost. In realitate, ma aflu la 58.38%, cu aproape 8 procente peste, ceea ce este mai mult decat multumitor. Obiectivul “Adapost” este descris in detaliu aici.
Cresterea peste asteptari, ma va duce la atingerea primului obiectiv cu aproximativ 7 luni mai devreme. Bineinteles, asta doar daca totul va merge cel putin ca pana acum. Noua data la care as putea considera primul obiectiv bifat, este 1 Octombrie 2027.

Rezultate investitii
Cum am precizat la inceputul articolului, 2024 a fost un an foarte bun din toate punctele de vedere, mai ales investitional. Cea mai mare crestere in procente am avut-o pe crypto, si anume de 49%, urmata de imobiliare, cu 47%. Cresterea impresionanta in imobiliare se datoreaza achizitionarii cu credit. In continuare poti vedea toate clasele de active cu cresterile aferente:
- Imobiliare: +47%
- ETF-uri international: +18.5%
- BVB: +17.75%
- Crypto: +49%
- Startups: 0%
In total, averea neta a crescut fata de inceputul anului, cu nici mai mult nici mai putin de 66.52%. Este o crestere excelenta, pentru care nu pot sa fiu altfel decat mandru si recunoscator in acelasi timp!
Structura averii nete la momentul actual
Din nou, imobiliarele isi pastreaza pozitia de lider in componenta averii nete, cu 44.3%. Cele mai mici pozitii sunt crypto si startups, cu 3.1%, respectiv 2.4%. Foarte important de mentionat: desi randamentul pe crypto a fost unul foarte bun in 2024, acesta nu este un activ semnificativ din averea neta. Reprezinta procentul cu care sunt impacat daca peste noapte pierd tot.
Cash-ul a ajuns deja la un procent semnificativ, de 20.1%. Cum precizam si in ultimul raport trimestrial, procentul mare de cash se datoreaza pregatirii pentru o noua investitie imobiliara, de care apropo, sunt foarte aproape.

Progresul obiectivelor propuse anterior
- O noua investitie imobiliara. Am pornit demersurile pentru a participa la proiectul pe care il asteptam inca din Octombrie. Daca totul merge bine, probabil undeva prin luna Ianuarie sau Februarie 2025, obiectivul se va concretiza.
- Consolidarea fondului de siguranta. Acesta a crescut in ultimele 3 luni cu 50%, expunerea fiind pe titluri de stat Fidelis (EUR si RON).
Planuri pentru 2025
Mai ales dupa alegerile din Romania de anul trecut, simt ca sunt expus destul de mult pe plan local. Tocmai de aceea, imi propun ca in 2025 sa investesc mai mult in portofoliul international de ETF-uri si mai putin pe BVB. Totusi, datorita investitiior imobiliare, procentul expunerii pe Romania va ramane ridicat si in 2025.
In continuare voi enumera obiectivele concrete pe care mi le propun pe 2025:
- Crestere venit activ cu 30-40%. Acest target este destul de indraznet, dar simt ca am toate sansele sa il realizez in 2025.
- Crestere avere neta cu 45%.
- Crestere fond de siguranta cu 50%.
- Sport de 3 ori pe saptamana. Deja am inceput sa fac asta din toamna anului trecut, dar ramane in continuare un obiectiv pentru intreg anul 2025.
Concluzie
Anul care a trecut a fost unul plin de provocari, dar acum daca privesc in urma simt o satisfactie si o recunostinta uriasa fata te tot ce s-a intamplat. Tot in 2024 am scris primul articol pe acest blog, iar asta il face si mai special. 😊
Iti doresc sa ai un 2025 excelent, si mai ales energie pentru a-ti indeplini toate obiectivele propuse!
Sa auzim de bine, spor!