Cum poti investi la Bursa de Valori Bucuresti

Cu toate piedicile pe care tara noastra le-a incasat in anii trecuti, trebuie sa recunoastem ca directia predominanta pe care a mers a fost una de crestere. Daca ma intrebi pe mine, nu este deloc o crestere de neglijat, si asta se vede foarte bine in economie.

Salariul mediu pe ultimii 10 ani

Daca ne uitam in spate doar la salariul mediu net, acesta era undeva la 1706 RON in 2014. Zece ani mai tarziu, vorbim de un salariu net la nivel de tara de 5117 RON. Imi amintesc si acum cum, cu zece ani in urma, plecau oameni din Romania sa lucreze in vestul Europei pe salarii de aproximativ 1000 EUR.

Cresterea reala a salariului mediu

Cresterea nu acopera doar inflatia. Daca in 2024 am castiga echivalentul lui 1706 RON din 2014, aceasta suma ar fi aproximativ 2692 RON, cam jumatate din salariul mediu actual. Cu alte cuvinte, putem spune ca venitul mediu s-a dublat in ultimii 10 ani.

Ce s-a intamplat cu bursa in tot acest timp? Cat de bogat ai fi acum daca incepeai sa investesti cu zece ani in urma? Iar mai ales, cum poti investi de acum inainte in piata de capital locala? Hai sa aflam impreuna!

Indicele BET (Bucharest Exchange Trading)

Cand vorbim de piata de capital din Romania, vorbim in principiu de indicele BET. Foarte pe scurt, acest indice urmareste cele mai mari 20 de companii din tara noastra. Daca consideram faptul ca dividendele pe care le-am primi de la aceste companii, le reinvestim, atunci vorbim de indicele BET-TR (BET Total Return).

In continuare, ne vom concentra asupra BET-TR. Este mai aproape de realitate, deoarece in principiu cam asta facem cand investim pe o perioada lunga: dividendele primite le punem inapoi la treaba, sa produca si mai multi bani pentru noi 😎.

Graficul evolutiei acestuia de la sfarsitul anului 2014, pana la sfarsitul anului 2024, practic valideaza cresterea economica consistenta de care a avut parte Romania in ultimii ani.

Ce randament mediu anualizat a avut BET-TR?

In decembrie 2014, BET-TR era cotat undeva la 7715 puncte. In anul 2024, tot in luna decembrie, indicele este cotat la 36219 de puncte. Perioada de timp este evident de 10 ani. Putem spune ca BET-TR a obtinut un CAGR (Randament mediu anualizat) de aproximativ 17% pe toti cei 10 ani. Precizez faptul ca acesta este randamentul inainte de inflatie. Cel real este cu cateva procente mai mic.

Cati bani am avea daca investeam 10000 RON in 2014?

Pentru a vizualiza mai clar ce inseamna acest randament, propun sa calculam cati bani ne-ar fi adus o investitie initiala in valoare de 10000 RON la sfarsitul anului 2014.

Astfel spus, o investitie de 10000 RON compusa cu 17% in fiecare an, timp de 10 ani, ne-ar aduce la sfarsit de 2024 suma de 48068 RON. De aproape cinci ori mai mult.

Cum putem investi in piata de capital din Romania?

Pentru ca un indice este ceva abstract pe care nu il putem cumpara, trebuie sa ne orientam spre fonduri care replica indicele BET. Fondurile preferate de mine sunt cele de tip ETF, sau “Exchange Traded Fund“.

Dupa cum spune si numele, sunt fonduri care se tranzactioneaza la bursa, deci sunt destul de usor de cumparat. In general acestea au comisioane mai mici decat fondurile mutuale, iar parerea mea este ca iti ofera o flexibilitate mai mare de tranzactionare.

Cand cumparam unitati de fond, ne putem imagina ca de fapt cumparam mai multe cosuri. Fiecare cos este compus din mai multe actiuni, iar la randul lor, fiecare actiune ocupa un anumit procent din cos.

Spre exemplu, consideram primele 3 companii din indecele BET ca fiind Banca Transilvania (20%), OMV Petrom (20%), Hidroelectrica (20%). Daca o unitate de fond costa sa zicem 50 de lei, atunci cand cumparam o singura unitate, in realitate cumparam de 10 lei Banca Transilvania, 10 lei OMV Petrom … te-ai prins deja.

Ce instrument replica indicele BET?

ETF-ul romanesc care replica indicele BET este ETF BET Patria (simbol TVBETETF) si il puteti tranzactiona la principalii brokeri din Romania. (Tradeville spre exemplu). Desi este o metoda excelenta pentru incepatori de a investi, exista un aspect important de luat in seama: comisionul de administrare.

Ce costuri presupune TVBETETF?

Conform documentatiei, pentru TVBETETF, comisionul anual de administrare este momentan 1.35% din valoarea portofoliului. Pentru exemplificare, presupunem o investitie initiala de 1000 RON. Timp de un an de zile, prin absurd presupunem o apreciere de 0%. In acest caz, vei incepe urmatorul an cu 1000 – 13.5 = 986.5 RON.

Cu toate ca acum este 1.35%, pana nu demult (inainte de 2024), comisionul de administrare era undeva la 1.86%.

Cum ne afecteaza comisionul de administrare?

Sa revenim la exemplul de mai devreme, unde la sfarsit de an 2014 investim suma de 10 000 RON. Urmatorul grafic compara evolutia portofoliuliu in cazul ideal (fara niciun comision) cu evolutia in cazul unui comision aplicat de 1.86%. Desigur, pentru 2024, il vom considera 1.35%.

Desi la o prima vedere acest “unu si ceva” la suta nu pare foarte mult, observam ca la final de an 2024, exista o diferenta de luat in considerare intre cele doua grafice. Aceasta este de 6939 RON fata de cazul ideal. Cu alte cuvinte, conform modului de comisionare a ultimilor 10 ani, platim 6939 RON doar pe comisioane.

Comparat cu investitia initiala, comisionul reprezinta aproape 70% din aceasta. Comparat in continuare cu valoarea investitiei dupa 10 ani, acelasi comision reprezinta aproape 15% din aceasta.

Exista alternativa la TVBETETF?

Daca vorbim tot de instrumente ETF, de curand avem la dispozitie alternativa de la INTERCAPITAL ASSET MANAGEMENT. Acesta are simbolul ICBETNETF si presupune un comision mai mic de administrare, in valoare de 0.95%.

Exista totusi si o alta metoda de a optimiza costul, cel putin aplicat la taxarea curenta din Romania. Aceasta reprezinta replicarea manuala a indicelui BET.

Cum functioneaza replicarea manuala?

Pentru ca indicele BET este alcatuit doar din 20 de companii, este relativ usor de replicat manual. Cum putem face acest lucru? Haide sa aruncam o privire la structura lui:

Observam cum 90% din indice este ocupat de primele 10 companii. Acest lucru ne spune ca ar fi mai mult decat suficient daca am cumpara actiuni doar la acestea. Bineinteles, trebuie sa respectam aproximativ ponderea din indice.

In felul acesta, am evita comisionul perceput de ETF-uri. Totusi, asta nu inseamna ca scapam complet de costuri. Multe companii care alcatuiesc indicele distribuie anual dividende. Aceste dividende vor fi taxate conform impozitarii din Romania la momentul in care sunt distribuite.

Dar dividende se acorda si daca detinem unitati de ETF-uri” ai putea spune. Este corect, diferenta este ca fondurile reinvestesc dividendele fara a mai ajunge la noi, persoanele fizice. Astfel, se evita evenimentul taxabil pe persoana fizica, distribuirea de dividende.

Care sunt costurile replicarii manuale?

Daca tot ne-am lamurit ca de o oarecare taxare pentru detineri tot nu scapam, haide sa aflam si ce inseamna costurile pentru replicarea manuala. Ce inseamna, sau cel putin ce a insemnat retroacitv. De ce zic asta? Pentru ca taxarea in Romania se poate schimba, chiar foarte des, de-a lungul timpului.

Graficul ce urmeaza ne arata o comparatie a taxarii/comisioanelor platite din 2015 pana la sfarsit de 2024, dintre replicarea manuala si TVBETETF.

Nu te voi plictisi cu calculele pe care le-am facut pentru a ajunge la graficul anterior. Tot ce pot sa spun este ca a fost o munca destul de meticuloasa, avand in vedere ca am avut nevoie atat de date privind dividendele distribuite, cat si de istoricul structurii indicelui BET.

Daca facem o medie a costurilor provenite din taxarea dividendelor, obtinem o medie de 0.47% in comparatie cu 1.86% (1.35% de curand) a comisioanelor percepute de ETF.

Cum arata investitia noastra in cazul replicarii manuale?

La o prima vedere pare mult mai bine, nu-i asa? Hai sa facem comparatia si din punct de vedere al valorii investitiei. In graficul ce urmeaza avem toate cele trei variante comparate: ideal, TVBETETF, replicare manuala.

Stiu ca nu se intelege mare lucru din cifrele primilor ani, dar ceea ce ne intereseaza este anul 2024. Putem observa costul replicarii manuale fiind de doar 1896 RON comparat cu costul ETF-ului, de 6939 RON.

Este evident fapul ca cel putin retroactiv, replicarea manuala este mai eficienta. Foarte important de precizat: la costul replicarii manuale nu am luat in calcul eventuale costuri cu CASS-ul. La suma din exemplul nostru nu se pune problema de CASS, cel putin nu dupa doar 10 ani. Totusi, la sume mai mari, se poate complica putin calculul, in functie si de contextul fiecarei persoane.

Replicare manuala vs ETF

Desi daca privim in trecut, dar chiar si in prezent, replicarea manuala pare o alternativa mult mai buna. Totusi, aceasta are si o serie de dezavantaje. Enumar cateva dintre ele:

  • Foarte dependenta de taxarea dividendelor. Desi momentan avem o taxare destul de mica a dividendelor, de doar 8%, sunt sanse mari ca pe viitor aceasta sa creasca.
  • Mai multe achizitii lunare scad eficienta. Sa presupunem ca te decizi sa replici manual indicele, investind lunar o anumita suma. Daca vei depunde mai multe ordine de cumparare lunar, vei suporta taxele impuse de broker pentru fiecare in parte. In comparatie, pentru a cumpara unitati de fond ai nevoie de un singur ordin.
  • Companii care parasesc indicele. Desi probabil este destul de greu pentru primele 10-12 companii, nu este imposibil. Ce se intampla cand o companie paraseste indicele si trebuie sa ajustam manual? Va trebui sa vindem. Vanzarea de actiuni este din nou eveniment taxabil.

In completarea dezavantajelor replicarii manuale, este neaparata nevoie sa recunoastem si avantajele cumpararii unitatilor de ETF: TVBETETF sau ICBETNETF.

  • Foarte la indemana pentru incepatori. Pentru cineva la inceput de drum, este alegerea excelenta si cea mai simpla. Mai ales daca vorbim de contributii lunare mici.
  • Investitorul este protejat de taxarea dividendelor. Indiferent de care va fi taxarea dividendelor in urmatorii ani, fondul le va reinvesti automat, fara a declansa eveniment taxabil pe persoana fizica.
  • Tendinta in scadere a comisionului de administrare. Deja se vede acest trend, prin reducerea comisionului in 2024 la 1.35%. Sunt de parere ca acesta va continua sa scada pe masura ce fondul va creste. In comparatie, ETF-urile mari care replica indici globali, au comisioane de administrare de 0.2%-0.4%. Este foarte posibil sa mergem si noi in acea directie.
  • Pe viitor putem vedea tot mai multe ETF-uri care se vor “intrece” in comisioane tot mai bune (vezi ICBETNETF)

Concluzie

Personal am ales sa merg pe metoda replicarii manuale. Pe langa ca deocamdata am costuri mai mici, imi place sa ma ocup eu de portofoliu si sa controlez procentele pe care le detin. In acelasi timp, am putin control si din punct de vedere al achizitionarii de actiuni. Spre exemplu, pot cumpara doar anumite companii cand consider o situatie oportuna. (“reduceri” de pret).

Nu sustin in mod special niciuna din variante. Dupa cum s-a vazut si in articol, am incercat sa fiu cat se poate de obiectiv cu privire la ambele.

Ultimii 10 ani au fost foarte buni pentru Romania din punct de vedere economic, de aceea si cresterea destul de puternica a indicelui BET. Acest lucru nu garanteaza ca si urmatorii vor fi la fel! Foarte IMPORTANT acest aspect.

Ca de obicei, decizia iti apartine. In primul rand cu privire la a investi in piata de capital din Romania, iar in al doilea rand cu privire la ce metoda vrei sa folosesti.

Sper ca ti-a fost de folos articolul si numeroasele grafice de mai sus, oricare ar fi decizia pe care o vei lua. Daca ai luat deja o decizie si vrei sa o impartasesti, sunt mai mult decat bucuros sa o citesc in comentarii.

Multumesc ca ai stat cu mine pana la final! Salutare!

Disclaimer! Articolele din acest blog nu sunt recomandari de investitii. Orice investitie presupune anumite riscuri. Fiecare dintre noi trebuie sa ia propriile decizii, in cunostinta de cauza. 

Daca doresti sa iei legatura cu mine, ma poti contacta pe Facebook, Instagram, sau trimite un email la paul@paulinvesteste.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Recent posts