Incepand cu ziua de luni, 09 decembrie vom putea subscrie la noile emisiuni Fidelis emise de guvernul Romaniei. Conform ordinului nr.6637/2024, statul continua sa ofere dobanzi atractive atat pentru emisiunile in RON, dar si in EUR.
Ultima zi in care se poate subscrie pentru aceste emisiuni este cea de 18 decembrie inclusiv.
Care sunt dobanzile la care se imprumuta statul roman?
Si de aceasta data, donatorii de sange beneficiaza de dobanzi preferentiale in RON. Este un lucru foarte bun pentru cei care pot si vor sa doneze sange. Personal sustin aceasta initiativa a statului. Iata care sunt dobanzile:
Dobanzi RON
- 6.45% pe an – durata 1 an (simbol: R2512C)
- 7.45% pe an – durata 1 an, pentru donatorii de sange (simbol: R2512B)
- 7.90% pe an – durata 3 ani, pentru donatorii de sange (simbol: R2712B)
- 7.60% pe an – durata 5 ani (simbol: R2912A)
Dobanzi EUR
- 3.75% pe an – durata 2 ani (simbol: R2612BE)
- 5.75% pe an – durata 7 ani (simbol: R3112AE)
Cum poti subscrie?
Titlurile de stat Fidelis sunt tranzactionabile la bursa, ceea ce poate reprezenta un avantaj pentru ca se pot vinde inainte de maturitate, la pretul de tranzactionare de la acel moment. Tocmai din aceasta cauza consider ca sunt o optiune foarte buna pentru pastrarea fondului de siguranta (sau cel putin o parte din acesta).
O metoda foarte simpla prin care poti subscrie este prin TradeVille. Personal folosesc TradeVille pentru investitii la BVB, asa ca cel mai la indemana pentru mine este sa subscriu tot prin ei.
Tot ce trebuie sa faci:
- Creezi cont de tranzactionare
- Dupa verificarea contului, depui suma cu care vrei sa subscrii
- Creezi ordine de cumparare pentru oricare din simbolurle de mai sus (ex. R3112AE).
Ce voi cumpara personal
Cel mai probabil voi subscrie la cele in EUR pe 7 ani. Dobanda de 5.75% mi se pare mai mult decat atractiva.
De la categoria RON, cele mai interesante in opinia mea sunt cele dedicate donatorilor de sange, fie ele pe 1 sau pe 3 ani. Desigur, chiar daca nu putem dona sange, 7.6% pe 5 ani este o dobanda destul de buna.
Desi toate titlurile de stat la care am subscris pana acum sunt in RON, simt nevoia sa diversific putin din aceasta perspectiva.
Concluzie
In teorie sunt destul de sigure, deci nu ar trebui sa existe situatii in care statul sa nu poata plati cupoanele. Totusi, exista un oarecare risc de tara. O mostra a acestui risc am putut sa o vedem in contextul ultimelor alegeri. De aceea este important ca fiecare dintre noi sa tina cont de asta cand ia decizia de a subscrie.
Atat deocamdata, asteptam urmatoarele emisiuni.
Salutare!